In 2018, majoritatea comerciantilor si a prestatorilor de servicii au fost nevoiti sa schimbe casele de marcat, conform O.U.G. nr.28/ 1999, actualizata, care impune ca toti operatorii economici care incaseaza, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/ debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Reiese astfel ca operatorii economici care vand bunuri cu amanuntul sau prestează servicii direct catre populatie au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Asadar, toti operatorii economici au fost nevoiti recent sa se doteze cu case de marcat performante, ceea ce le permite si o modernizare a modului in care vand produsele – de la configurarea a mii de produse si folosirea unui cititor de coduri de bare, pana la conectarea casei de marcat la un calculator dotat un sistem de contabilitate si gestiune, dand firmei posibilitatea sa aiba o situatie la zi a stocurilor si a vanzarilor.
Astfel, magazinele sau prestatorii de servicii pot mai usor sa organizeze si campanii de promovare pentru produsele sau serviciile lor datorita acestor sisteme de ultima generatie, care pot inregistra mai usor si eficient vanzarile.
Carduri de fidelitate
O strategie de marketing dintre cele mai eficiente si preferate de clienti este cardul de fidelitate, adica recompensarea cumparaturilor repetate prin reduceri de preturi sau mici cadouri pentru un numar de puncte acumulate, dand clientilor impresia ca merita sa isi cheltuie banii in acea firma si nu in alta.
Efortul firmei de a gestiona un asemenea sistem de carduri de fidelitate nu este mare, majoritatea programelor de gestiune si contabilitate avand incluse asemenea module, singura cheltuiala fiind, eventual, cu cardurile, care insa pot fi inlocuite cu carti de vizita sau cartonase personalizate, pe care sa se lipeasca stickere la fiecare vanzare (mai ales daca este vorba de un magazin de haine, de exemplu).
Puncte de fidelitate pentru cumparaturi online
Daca magazinul are si o oferta prezentata pe internet, unde clientii pot vedea si comanda produsele, continutul cardului de fidelitate poate fi vizualizat de catre fiecare client si prin intermediul unui cont pe site-ul comerciantului.
In plus, aici se pot oferi clientilor alte diverse avantaje specifice online-ului: puncte acordate pentru distribuirea si recomandarea unor produse, reduceri de pret la comenzi care depasesc o anumita valoare si asa mai departe.
Recomandarea unei alte firme prin fidelizarea clientilor
Unele firme partenere isi incurajeaza clientii sa foloseasca produse sau servicii acordand facilitati reciproce. De exemplu, o farmacie va acorda puncte de fidelitate daca un client va folosi serviciile unui centru medical partener, iar clinica respectiva va face reclama farmaciei.
Asadar, beneficiile celor doua firme se compenseaza datorita sistemului barter prin care se promoveaza reciproc, iar clientii au doar de castigat de pe urma reducerilor sau ofertelor primite.
La un alt nivel, bancile au parteneriate cu anumite firme pentru a stimula clientii sa foloseasca plata cu card, iar beneficiile fiind acumulate pe cardul bancar sau acordate sub forma unor reduceri de pret la comerciantii parteneri.