Cu copiii la Brașov

0 Shares
0
0
0

Fiind locația mea preferata pentru vacanțele din țară, Brașovul a devenit un fel de a doua casă pentru mine. Astfel încep să îi descopăr de fiecare dată oportunitățile și mereu mă asigur că mai bifez măcar un loc nou pe lista mea de obiective. Așa am ajuns să găsesc multe locuri ideale pentru diverse activități și să o conving și pe sora mea să plecăm împreună cu soțul și copiii ei într-o vacanță la Brașov.

I-am promis că mă voi ocupa de toate detaliile unei vacanțe perfecte și că ea va avea nevoie doar de voia bună și multă energie pentru a ține pasul cu activitățile ce le aveam plănuite.

Desigur că am ales să ne cazăm la prietenii de la Brasov Sweet Retreat, locul pe care l-am găsit în urmă cu mai bine de un an și unde prefer să mă cazez de câte ori am drum prin Brașov. Fie iarnă fie vară, găsești o cameră potrivită care să îți împlinească toate așteptările. Că vorbim despre iarna friguroasă când te întorci în apartamentul călduros unde te așteaptă focul din șemineu să rememorezi toate aventurile din timpul zilei, sau jacuzzi-ul de pe balcon care îți oferă relaxarea deplină, indiferent de anotimp, aceste apartamente reprezintă cazarea perfectă, fie că vii cu familia, sau gașca de prieteni.

Plecând pe timpul verii am plănuit 4 zile perfecte pentru 2 copii energici și dornici de aventură și pentru 4 adulți nu la fel de energici dar la fel de dornici de relaxare ca și cei mici.

Astfel, urmărind prognoza meteo, care a fost de partea noastră, am decis că în prima zi să începem cu o bine meritată pauză și cu multă distracție la piscină. La scurtă distantă de locul unde eram cazați, în jur de 5 minute cu mașina, se află un întreg complex de distracție numit Paradisul Acvatic. Un loc unde cei mici au multe tobogane pe care se pot distra, o pistă pe care se pot întrece și un bazin dedicat cu adâncime mai mică pentru a se putea bălăci în voie. La fel de încântător și pentru adulți, acest loc oferă, saună, SPA, jacuzzi, un bazin olimpic pentru înot și 3 trambuline de înălțimi diferite unde îți poți testa curajul.

După ziua aceasta plină, copii au fost mai mult decât încântați de începutul vacanței și au dormit neîntorși pentru a-și reface energia pentru ziua numărul doi.

A doua zi, dis de dimineață, am plecat să ne distrăm la Parc Aventura, un loc unde adrenalina, distracția, emoția și aventura se îmbină într-un mod armonios pentru a-i face fericiți pe toți cei ce ajung acolo. Personalul este bine instruit și are grijă de toți vizitatorii, de la mic la mare să se simtă în siguranță pe tot parcursul aventurii. Acesta este un parc unde ai ocazia să experimentezi diverse trasee, suspendat. Am petrecut cu toții o zi printre copaci, în natură, făcând sport și amuzându-ne de lipsa de elasticitate pe care eu și sora mea am dobândit-o în timp.

A treia zi am ales să îmbin relaxarea cu puțină cultură, astfel, profitând de o vreme mai noroasă, am decis să facem o plimbare și să vizităm centrul vechi al Brașovului și să descoperim legendele orașului de la poalele Tâmpei.

A patra zi am avut un program mai divers. Am vizitat grădina zoologică a orașului, unde nepoții mei s-au împrietenit cu maimuțele și au aflat multe curiozități legate despre lumea animalelor. Mai apoi am decis să urcăm cu telecabina pe muntele Tâmpa, de unde am putut surprinde câteva cadre perfecte pentru un portret de familie ca la carte. Apoi am găsit un restaurant în centrul vechi unde am luat cina și am admirat viața de noapte a Brașovenilor.

În a cincea zi, în drum spre casă, copiii mi-au mărturisit că a fost o mini-vacanță pe cinste și că abia așteaptă să se întoarcă la Brașov pentru și mai multe aventuri cu mătușa lor.

0 Shares