In ultimii ani, numarul incinerarilor a crescut din diferite motive. Fie pentru ca ultima dorinta a decedatilor a fost sa fie incinerati si nu inmormantati, fie datorita faptului ca persoanele decedate nu au mai apucat sa isi cumpere loc de veci, fie din alte motive, s-a ajuns la incinerarea trupurilor neinsufletite intr-un crematoriu.
Un crematoriu este o facilitate care adaposteste un incinerator avand o camera de cremare. In aceasta camera, corpul unui decedat incinerat si, prin urmare, redus la resturi scheletice si fragmente osoase. Camerele de cremare sunt de obicei captusite cu caramizi refractare, care sunt deosebit de rezistente la caldura.
Aceste caramizi ar trebui inlocuite la fiecare cinci ani. Procesul de cremare are loc intr-un crematoriu cu unul sau mai multe cuptoare. Chiar daca acum incinerarea se face in fiecare colt al lumii, (ca o curiozitate), primul crematoriu modern din a fost construit in Statele Unite ale Amercii de Dr. F. Julius LeMoyne, un medic si filantrop american din 1876.
Mai devreme, majoritatea crematoriilor foloseau carbune si cocs ca combustibili pentru cremator (un cuptor care produce temperaturi ridicate, aproape 1600-1800 ° F pentru ardere). In prezent, in acest scop sunt utilizate propan, gaze naturale, uleiuri etc. Mai mult, sunt echipate cu sisteme de control reglabile pentru monitorizarea interiorului cuptorului, astfel incat acesta sa se opreasca automat dupa finalizarea procesului de cremare.
Cand alegeti un crematoriu, puteti solicita un tur al cladirii si aflati daca tehnicienii care lucreaza acolo sunt certificati. In plus, puteti solicita referinte si copii ale politicilor lor. Un crematoriu poate fi o parte dintr-o casa funerara , o capela sau pur si simplu o cladire de sine statatoare. Este reglementat in cea mai mare parte de catre stat.
Majoritatea crematorilor sunt concepute pentru a crema un singur corp la un moment dat. Cremarile de gemeni nascuti sau un copil nascut impreuna cu mama care a murit in timpul nasterii, pot fi considerate exceptii de la regula. Intr-un crematoriu, exista o camera de cremare care cuprinde doua spatii captusite cu caramida , cea mai mare parte una deasupra celeilalte. Un cazon sau un recipient preparat de preferinta dintr-un material combustibil este plasat in spatiul primar al camerei de cremare.
Spatiul secundar este destinat circulatiei gazelor. Acest fum trece prin caldura intensa si flacari, astfel incat sa arda particulele . Apare ca valuri de caldura cand iese din camera si este eliberat in aer prin sistemul de evacuare.
Procesul de cremare a unui corp uman dureaza de obicei aproximativ una pana la trei ore, in functie de factori precum greutatea corpului, raportul sau de grasime la tesut slab, tipul de cascheta sau recipient in care este amplasat, echipamentul instalat, etc. pe.
Cand incepe o cremare, temperatura spatiului secundar este setata la un punct (majoritatea statelor necesita 1600 de grade Fahrenheit) si apoi cadavrul este plasat rapid in spatiul primar prin usa superioara pentru a evita pierderea de caldura. Cu toate acestea, usa nu poate fi deschisa pana cand nu este atinsa temperatura de functionare.
In timpul acestei proceduri, corpul este de fapt expus la flacari asemanatoare cu coloana. O portiune mai mare a corpului, insa, este vaporizata din cauza caldurii intense. In plus, oasele devin calcifiate si se sfarama in bucati. Dupa incinerare, ramasitele se lasa sa se raceasca. In continuare, obiectele metalice precum podurile dentare, stifturile, suruburile, fermoarele etc. sunt indepartate cu ajutorul unui magnet puternic si prin inspectie manuala.
In final, ramasitele cremate sunt pulverizate intr-o pulbere fina uniforma. Este transferata intr-un container sau urna de cremare si predata persoanei desemnate.
